Obiective turistice

Pod acoperit din lemn (pod grăniceresc în stil tirolez) peste râul Sălăuța, Construit: 1778, Refăcut: 1937

Podul de lemn acoperit din localitatea Coșbuc a fost construit în stil tirolez în anul 1778, după un proiect al unui inginer italian din Tirol, de către doi meșteri unguri din localitatea Nimigea, județul Bistrița-Năsăud, cu ajutorul cetățenilor din localitate. La ridicarea acestuia s-a folosit lemn de stejar adus din pădurile din zona localității Șintereag. Podul, conservat în stare naturală, este unicat în Transilvania.

Lemnul folosit la construcția podului a fost tăiat în luna februarie, deoarece în această perioadă arborii sunt lipsiți de vegetație. Prelucrarea lemnului a fost făcută doar cu barda (topor de tâmplărie); nu s-au folosit cuie de metal, ci doar cuie din lemn, iar îmbinările au fost realizate prin secționarea transversală în „tincuri” (coadă de rândunică) și împănarea lor.

Acest pod a fost construit în primul rând pentru deplasarea soldaților încartiruiți în localitatea Coșbuc, soldați grăniceri din Compania a X-a de grăniceri din Regimentul II Graniță, spre locurile de instrucție ce se aflau în zona „Podori” și „Dealul Călinii”.

Construcția podului era necesară și pentru a deservi o mare parte din locuitorii comunei care își aveau locuințele pe malul stâng al râului Sălăuța. Până la momentul respectiv, aceștia foloseau pentru traversarea râului doar o punte improvizată aflată în zonă, iar pentru deplasarea cu bunuri și animale erau nevoiți să treacă prin apă.

În județul Bistrița-Năsăud au fost construite încă 14 poduri identice; dintre acestea, numai podul din localitatea Ilva Mare mai există, însă acesta este degradat și necirculabil, fiind aproape de prăbușire.

În anul 1937 s-au efectuat reparații la infrastructura podului, după ce aceasta a fost grav afectată de apele crescute din 1909. Pilele și culeele, construite inițial din lemn rășinos larice, foarte rezistent la acțiunea apei (folosit și la construcția morilor de apă), au fost înlocuite cu elemente din beton. Din 1937 și până astăzi, au fost înlocuite calea pe pod, acoperișul și pereții laterali, realizați din dranită (scânduri subțiri din lemn de brad). Ultimele reparații s-au efectuat în anul 2002. De-a lungul timpului, acest pod a fost martorul înfiripării unor momente idilice, fiind denumit și „podul iubirii”. A fost folosit ca locație pentru nunți, botezuri și hore.

În trecut, pe acest pod se ținea o sărbătoare numită „sărbătoarea podarului”. La acest eveniment, podarul închidea intrările cu lanțuri. În momentul în care feciorii satului, însoțiți de alai și muzicanți, voiau să treacă podul, găseau porțile închise. Aceștia trimiteau fetele din sat să negocieze cu podarul, iar feciorii trebuiau să-l cinstească. Podarul, la rândul său, îi cinstea pe muzicanți și începea jocul și voia bună, care țineau până la ore târzii din noapte. Ultima sărbătoare ținută pe pod a fost de festivalul Sânzienelor și a avut loc în anul 2004.

Sursa: https://www.virtualtravelguide.ro/ro/post/784-pod-acoperit-din-lemn-cosbuc-bistrita-nasaud

Apreciată ca una din cele mai vechi clădiri din spaţiul Țării Năsăudului, Casa natală a poetului George Coşbuc a fost clădită în preajma anului 1840, fiind locuită, rând pe rând, de părinţii poetului împreună cu cei paisprezece copii şi bunicul poetului, preotul Anton Coşbuc.

După moartea preotului Sebastian, tatăl lui Coşbuc(1901) şi a mamei , Maria (1903), casa rămâne, prin înţelegerea fraţilor, celui mai mic dintre ei, Aurel. Acesta o transmite fiului mai mare, Sebastian, de la a cărui văduvă, Maria, o va cumpăra statul român în 1954.

Din iniţiativa grupului de cărturari ardeleni , redactori ai revistei „Luceafărul”, de la Sibiu se convine de comun acord cu „stăpânul” casei, Aurel Coşbuc, să înfiinţeze un muzeu dedicat poetului. Lucru acesta se şi întâmplă şi astfel casa natală a poetului Coşbuc devine primul muzeu memorial de literatura română din spaţiul românesc.

Este foarte adevărat că acest muzeu era organizat în spaţiul primelor două încăperi ( chilia şi camera de oaspeţi), unde erau expuse pe nişte mese volumele apărute în România , fotografii înrămate, cu poetul şi familia, ziare şi reviste în care poetul a publicat.

În celelalte patru încăperi locuia Aurel cu familia. În 14 mai 1922 este dezvelită prima placă comemorativă pe zidul casei, la numai patru ani de la moartea poetului, din iniţiativa unui grup de profesori şi studenţi medicinişti clujeni Până la Salva placa este adusă cu trenul. În gara Salva profesorii şi studenţii de la Cluj sunt aşteptaţi de notabilităţile Năsăudului şi Salvei precum şi de profesorii şi elevii şcolilor năsăudene, care împreună vor forma o procesiune ce urma să facă traseul Gara Salva – Casa poetului, cale de 8 km, de-a lungul Sălăuţei. Placa din marmură a fost purtată pe braţe de studenţii şi elevii eminenţi care intonau romanţe pe versurile poetului.

Presa vremii consemnează astfel evenimentul: ”În gara Salva, popor fără sfârşit în haine de sărbătoare iese în întâmpinarea noastră; celor câteva sute de surtucari veniţi din praful oraşelor să cinstim pios casa bătrânească a cântăreţului de plaiuri. Sunt bucuroşi şi stângaci ţăranii ce ne întâmpină; bucuroşi şi stângaci suntem şi noi, în hainele noastre negre şi strâmte , ce ni se par întâia oară în toată urâţenia lor alături de spuma veşmintelor albe şi cămăşilor cu altiţă…După un urcuş scurt, scoborâm deodată în satul mic, înfundat în poalele dealurilor care-l împrejmuie strâns ca un talger. Turnul bisericuţei abia se ridică sfios şi cucernic, deasupra gospodăriilor cari n-au o înfăţişare de bogăţie. E sărac de tot satul Hordou unde s-a născut George Coşbuc.”, observă C. Humureanu în „Gândirea”, nr.II, p.74-75, Cluj, 1922.

Şi în perioada tulbure, de restrişte, din timpul războiului, când autorităţile vremelnic ocupante vor aduce o crâşmă în casă, hordouanii s-au solidarizat să nu calce pragul casei pe care, în semn de salut, ocupanţii îl scuipau.

4 iulie 1954 este ziua în care Muzeul Coşbuc este redeschis pentru marele public după ce vreme de doi ani s-au făcut reparaţii capitale, la acoperiş, împrejmuire etc. A fost o zi de duminică în care uliţele satului s-au umplut iarăşi de lume „străină” căreia i s-a alăturat populaţia locală.

În prezenţa autorităţilor Regiunii Cluj, a Raionului Năsăud , a multor intelectuali Academicianul slavist Emil Petrovici, Gavril Scridon de la Cluj, Gavril Istrate şi Al.Husar de la Iaşi, a numeroşi scriitori clujeni între care şi regretatul A.E.Bakonschi, Vasile Rebreanu, Aurel Rău etc., foarte mulţi studenţi clujeni şi elevi năsăudeni a fost dezvelită a doua placă comemorativă şi o altă variantă a bustului poetului realizată de acelaşi C.Medrea.

Presa regională şi centrală informa pe larg despre serbările de la Coşbuc. Iarăşi hordouanii au făcut dovada proverbialei lor ospitalităţi. Un moment inedit şi cu adevărat înălţător a fost aniversarea Centenarului naşterii poetului în zilele de 17 –19 septembrie 1966. În aceste zile fiecare cetăţean al satului a avut o misiune de îndeplinit pentru cei peste 150 de oaspeţi, cum consemnează statisticile. Şi „a fost atâta chiu şi cânt…că nu s-a pomenit cuvânt”.

Trecut în calendarul Marilor Aniversări pentru anul 1966, Centenarul a fost onorat de prezenţa unor scriitori de pe toate continentele. „Pretutindeni se nasc poeţi, dar voi românii îi faceţi pe ai voştri nemuritori” – observa reprezentatul Uniunii Scriitorilor Italieni, Ellio Filippo Accroca.

Omagierile ori aniversările în memoria poetului se desfăşoară conform aceluiaşi tradiţional ritual de câte ori este nevoie. De fiecare dată coşbucenii îşi aduc tributul spiritual şi material pentru buna reuşită a evenimentului. La toate activităţile este prezentă populaţia şcolară care de la micul grădinar până la absolventul de gimnaziu îmbracă, alături de părinţii lor hainele de sărbătoare, bine rânduite în lăzile de zestre şi participă la manifestări.

Amintim aici, întâmpinarea unor delegaţii străine, a oamenilor politici , a scriitorilor, la toate ediţiile din prima decadă a lui octombrie, a „Colocviilor Coşbuc”, la decernări de premii, lansări de cărţi etc. În cadrul şcolii există un grup literar artistic al cărui repertoriu este gândit pe teme coşbuciene.

O altă acţiune culturală mai amplă s-a desfăşurat în mai, 1998 cu ocazia omagierii poetului la împlinirea a 80 de ani de la moarte. Atunci au fost schimbate pietrele funerare din cimitirul bisericii ale străbunicului şi părinţilor poetului cu altele din marmură şi dezvelite 3 plăci comemorative, la şcoala nouă, pe locul vechii şcoli şi la Centru cultural „Iuliu Bugnariu Sălăuţeanu, dascăl şi folclorist”.

Aşa cum arată muzeul azi a fost gândit în 1986 după planul tematic expoziţional realizat de cerc.ştiinţ. Constantin Catalano când în urma sprijinului Preşedintelui de atunci al Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud, Mihai Marina a fost reabilitat întregul ansamblu muzeistic de la Hordou.

S-au refăcut ferestrele şi uşile după modelul iniţial (original) la toate încăperile clădirii vechi, a fost construit un şopron pentru expoziţia de obiecte gospodăreşti, amfiteatrul în aer liber din curtea casei, clădirea administrativă cu două nivele, s-a refăcut din temelii moara coşbucenilor, a fost asfaltată strada morii şi pietruită poteca de la moară.

De această dată moara devenise funcţională prin amenajările hidrotehnice realizate pe Sălăuţa de unde a fost adusă apa special pe un canal pentru a putea măcina moara spre bucuria vizitatorilor şi mai ales a elevilor dar şi pentru nostalgia bătrânilor.

Primele trei încăperi ale casei (tinda, camera de oaspeţi şi chilia) recompun atmosfera copilăriei poetului prin prezenţa obiectelor provenite din inventarul familiei preotului Sebastian Coşbuc. Piese de mobilier, cărţi din biblioteca preotului, tablouri de familie obiecte decorative(ştergare, farfurii), întregesc această atmosferă idilică şi patriarhală.

Expoziţia documentară din camera de zi a familiei reuşeşte să convingă vizitatorul de valoarea naţională şi universală a poetului de la Hordou. Aspecte din istoria muzeului le regăsim în cea de-a cincea încăpere, fosta cămară a familiei unde ne oprim ceva mai insistent asupra momentului 1966, Centenarul naşterii lui George Coşbuc. O parte din biblioteca poetului precum şi câteva obiecte personale sunt adăpostite în fostul birou parohial.

După acest itinerar vizitatorul este invitat să vadă expoziţia de obiecte gospodăreşti şi apoi condus la moara-muzeu, adevărat colţ de rai şi reculegere în mijlocul naturii de unde se văd şi plopii care mai „doinesc eterna jale”…!!!

Sursa: https://www.complexulmuzealbn.ro/ro/sectii/muzeul-memorial-george-cosbuc-cosbuc